Cum ajungi la Pestera Romanesti
Programul a fost stabilit. Duminica dimineata plecarea era programata pentru 8.30. Dar cum , macar in weekend, ne permitem luxul de a zabovi la ,,cabana plapumica’’ pret de cateva ceasuri in plus , nu am reusit sa plecam mai devreme de ora 10.00.
Traseul cu masina catre Romanesti e relativ simplu. Daca veniti dinspre Timisoara spre Lugoj ruta este Lugoj – iesirea spre Faget ( inclusiv din centura ocolitoare a orasului) – Traian Vuia ( extensie la dreapta spre lacul Surduc , daca doriti o alta destinatie ce merita vazuta) ( tot in Traian Vuia de vizitat muzeul Traian Vuia ) – Dumbrava – Faget ( magazin Profi pentru alimentare cu cele uitate de pus in bagajul de acasa ) – Margina – Cosava – ( atentie aici se face la dreapta pe DJ684 – veti vedea un indicator spre Pastravaria Balta Calda ( Romanesti) si spre complexul turistic Valea lui Liman . Cativa kilometri si ati intrat in Romanesti. Peisaj foarte frumos, oameni care stau la poarta ( un lucru ce pare grozav in aceasta epoca a internetului si a televizorului care capteaza timpul liber, pentru agitatia de la oras ). Aici , in zona rurala, timpul curge altfel , lumea e mai linistita iar prioritatile par a fi altele.
Imagini : aici.
In Romanesti ne oprim intr-o zona unde exista o cruce alba pe marginea drumului , pe stanga cum ne deplasam spre Valea lui Liman. In dreapta exista un panou mai mare si ceva mai lizibil cu fonduri europene in care se povesteste despre valoarea investitiei…in stanga o carare asfaltata si un panou care , foarte decolorat, povesteste ceva despre pestera Romanesti si zona turistica fara insa a preciza care este distanta efectiva pana la pestera sau daca aceasta este directia spre pestera. Incercam sa facem stanga cu masina , dar dupa nici 50 de metri ne oprim pentru ca realizam ca s-a terminat asfaltul.
Asa ca toata lumea jos. Parcam masina in sat si purcedem la drum pe picioarele deja pregatite pentru o asemenea incursiune. Cand dam sa pornim, un batran se apropie de noi si , sfios, ne explica drumul pana la pestera , spunandu-ne ca multi au urcat si nu au reusit sa o gaseasca. Stia omul ce stia . Pornirea noastra “la deal’’ se face pe la 11.00. Nici un indicator care sa ne spuna ca suntem pe drumul cel bun. Am senzatia ca de fapt pestera e un loc bine ascuns si ca , generic vorbind, “autoritatile” nu au nici un interes sa promoveze si sa fructifice un asemenea potential turistic. Ba mai mult fac si mai grea ascensiunea lasand drumul in paragina , plin de praf si o sumedenie de drumuri forestiere laterale pe care ne pierdem de 2-3 ori pana sa ajungem la pestera. In interiorul padurii arsita incepe sa piarda batalia cu copacii…aerul e respirabil, pasarile cerului indraznesc sa mai curme din linistea totala iar noi ne oprim , ca niste “oraseni” entuziasmati de rugii plini de murele aproape coapte si de prunii care anul acesta au atatea fructe incat prunele par mai multe decat frunzele iar crengile au cedat greutatii fructelor si stau nemiscate in arsita soarelui.
La un moment dat , dupa transpiratie si suficiente gafaituri, bagam de seama ca din cand in cand, pe cate un copac , se afla un semn sub forma de cruce galbena. Aveam sa descoperim , nefiind initiati in taina drumetiilor , ca de fapt sunt semnele care ne indica faptul ca suntem pe drumul cel bun. La ultima poticnire in drumul nostru spre pestera intalnim alte 2 grupuri de oameni veniti sa revada pestera. Spun ca nu e prima data cand sunt aici dar ca drumurile forestiere aparute in ultimii ani i-au indus si pe ei in eroare.
Si ca sa fie si epoca gadgeturilor multumita, la insistenta unui tovaras de drumetie pornesc GPS-ul de pe “smartphone-ul’’ cu care refuz sa ma inteleg de cateva zile, bifez si transmisia de date si raman surprins sa vad ca exista un semnal grozav HSDPA. Navigatorul Google nu cunoaste chiar bine ruta si ne spune ca mai avem 8 km pana la pestera dar asta si datorita faptului ca ne face o ruta ocolitoare confrom drumurilor pe care le stie.
In realitate suntem la aproximativ 4-500 de metri de pestera. Bucati de stanca acoperite de muschi incep sa “creasca” timid prin padure. Suntem forte aproape. Si…. Victorie…am ajuns !
Suntem surprinsi de racoarea cu care ne primeste pestera in conditiile in care in afara sunt peste 32 de grade.
Un panou din tabla subtire si timid agatat de 2 stalpi firavi prezinta un scurt istoric al pesterii. Constatam ca suntem niste “vanatori’’ plecati la drum fara munitie. Am venit sa descoperim pestera dar nu avem nici o sursa de lumina cu noi. Noroc cu cei intalniti pe drum , carora ne alaturam , pentru a intra in intunericul brazdat de lilieci. Foarte multi. Suficienti de multi.
Vizibilitatea in pestera e de aproximativ 50-60 de metri . Dupa care nu prea mai poti sa avansezi fara o lanterna. In “camera liliecilor” acestia se simt ca la ei acasa. Deranjati doar de agitatia si miscarile noastre dar si de strigatele de uimire. Petrecem cam 15 minute in pestera dupa care decidem ca e mai bine sa iesim . E destul de racoare …imi par a fi cam 3-4 grade iar organismul a facut o trecere de la 32 la 3 grade cam riscanta. Chiar daca in avans de a intra am zabovit pret de 10-15 minute la gura pesterii pentru o acomodare. Suntem placut impresionati de ce gasim “la fata locului” ( expresie des utilizata in media romaneasca) si nu ne dam plecati . Asa ca ne punem la o “sezatoare” la gura pesterii si mai palavragim pret de vreo 30 de minute . Ne place racoarea si peisajul , aerul si linistea padurii si ne promitem ca vom reveni ceva mai “inarmati” cu lanterne si haine mai groase, pe care de altfel le recomand celor dornici de o vizita pe viitor. Indiferent de cat de cald va fi in perioada in care vizitati pestera in pantecele pamantului va fi tot rece.
Descoperim ca cineva isi cere tributul si ca oricat am vrea sa mai “pierdem” minute la gura pesterii foamea e tot mai apriga si nu ne da pace. Asa ca pornim la drum inapoi spre masina .
La urcare am parcurs distanta de aproximativ 4-5 km in 80 de minute , in conditiile in care ne-am si abatut in drumuri forestiere laterale care la un moment dat se sfarseau lasand loc copacilor inca nepusi pe lista celor sacrificati de obiceiurile “bolnave” ale oamenilor de a “distruge” natura fara a lasa alti copaci plantati in loc ( exploatare forestiera), poate doar niste pet-uri de apa si bere.
La coborare am fost ceva mai sprinteni si datorita faptului ca am coborat dar si datorita senzatiei de foame tot mai acute. Doar 60 de minute.
Paradoxal, am obeservat la intoarcere o tablita invechita de trecerea timpului , un soi de indicator foarte discret asezat pe un gard , care indica : Pestera Romanesti : 1 ora .
Ne suim in masina, atacam rezervele de apa puse in geanta frigorifica si ne indreptam spre popasul din apropiere de Valea lui Liman. Avem un loc unde ne placem sa zabovim , sa zdrobim ceapa de coltul mesei si sa dam gata rezervele de branza in coaja de brad de la Bran ( J ) , alaturi de rosiile si castravetii “oltenesti”. Suntem de acum molesiti de senzatia de dupa masa si ne pierdem la marginea raului unde am poposit pret de cateva ceasuri. E placut si revigorant.
Si, cum fiecarui calator ii sta bine cu drumul, ne intoarcem spre seara acasa.
Ne asteapta o noua saptamana caniculara in care amintirea pesterii si a racorii ne vor insoti pana la o revenire.
Romania are locuri minunate ce merita vazute si ingrijite. Si evident si povestite. Altfel “autoritatile” le tin “ascunse”. Nu vor sa le fructifice din punct de vedere turistic si nici sa genereze venituri la buget. E prea mult pentru ele. Sunt bune doar pozitiile de sef , obedient, neo-comunist, reminescent, ordinar. Obtinute prin voturile uneori negandite ale cetatenilor sau prin numiri pe linie politica … Dar destul cu mocirla lor.
Natura e prea frumoasa ca sa mai suporte si “pomenirea” lor intr-un post pe blog.
Mergeti la pestera de la Romanesti. E frumos.
